Cum sa te bucuri de zapada: un ghid in 3 pasi pentru ursuzul neiubitor de iarna

love-couple-comics-on-snow-sky-and-city-skyline-background-banne

Afara e frig, iti ingheata mainile si cu manusile. Ca si cum asta nu era de ajuns a venit si ninsoarea. Esti genul care uraste cu desavarsire vremea rece si zapada si o recunoaste si asuma? Atunci probabil ca te vei amuza citind asta. Esti genul care uraste frigul si zapada, dar se simte prost cand aude de la altii cat de bine ar trebui sa se simta, ce frumos e afara si se simte vinovat ca propria parere despre iarna si frig ii ofenseaza pe ceilalti care se bucura de “cataclismul” asta? Atunci citind asta poate ti se scutura vinovatia si te vei mai potoloi putin din a te conforma la zisele altora si te vei bucura de ranchiuna simtita la adresa anotimpului rece cu un pahar de vin sau ce ti-o mai placea tie, simtindu-te liber sa urasti cu drag ce altii iubesc, pentru ca sa fim seriosi… cati dintre cei care te blameaza ca esti un morocanos ursuz ca iti exprimi opinia dezagrabila la adresa anotimpului lor preferat nu fac exact acelasi lucru cand vine vorba de canicula din vara cu care tu nu ai nici o problema? (sau alt anotimp si consecintele naturale cu care vine aceasta)? Esti genul  care se bucura si se tavaleste prin zapada ca un copil si nu-si mai poate stapani veselia agasandu-I pe ceilalti incercand sa o imparta? Atunci probabil ca o sa enerveze ce citesti sau te va amuza daca nu esti usor de agasat sau poate nu te va interesa. Oricum ar fi trebuie sa recunosc ca fiecare anotimp are si plusuri si minusuri, acum fiecare cu gusturile lui.

  1. Daca stai la bloc, te poti bucura enorm de zapada de afara, gandindu-te cat de norocos esti in comparatie cu cei care stau la casa. Cum ar fi sa trebuiasca sa iesi afara dimineata inainte sa pleci la munca, sa transpiri pe jumatate adormit lucrandu-ti muschii cu ajutorul lopetii cu care trebuie sa iti croiesti drum ca sa poti sa iesi din curte? Acum savureaza momentul. Da e ok, sa te bucuri, e misto sa stai la bloc in conditiile astea.
  2. Prietenii te suna, vor sa vii la x film, sa iesi la y eveniment in momente cand tu nu ai chef sa iesi din casa. *problema introvertului care nu gaseste cateodata scuza favorabila* Ei bine, acum nu mai trebuie sa te tot ascunzi sub diverse pretexte si nici sa te enervezi cand esti sincer si spui clar ca n-ai chef sa iesi din casa si ceilalti nu vor sa te asculte si continua sa te agaseaze. A nins, e groaznic afara, mai ies cand se topeste zapada! Ok… poate nici chiar asa de extrem, n-a venit sfarsitul lumii, dar nu-ti place frigul, zapada nici atat, asa ca preferi sa stai in casa si daca vor sa te vada si vrei si tu, poti oricand sa ii inviti la tine unde puteti admira impreuna zapada de la caldura.
  3. A nins prea mult, daca da “norocul” sa dea si inghetul poti sa intarzii la munca, ai o scuza mai mult decat viabila pentru cele 5 minute de intarziere care s-au transformat in mai multe, (aici tu stii cat de bine stai la capitolul gestionat timpul).

Sa nu uitam deci ca este perfect normal sa uram anumite lucruri si sa nu trebuiasca sa ne conformam si prefacem ca ne place ceva doar de dragul de a face pe plac altora. Nu-i asa ca copilul din tine ar vrea sa traga un bocanc in omul de zapada al celor care il fac ursuz ca nu vrea sa participe la constructia lui?

E bine la caldurica, nu-i asa?

Banu’ e ochiul diavolului

83cf7101e56eef54e4ef5c62f8098519

Bancpost.. banca care iti mananca zilele in 1-2 miscari cat ai zice peste. Experienta de nota 4 pe toate planurile. Deschid cont pt capital social la stimabilii. In acte scrie clar forma societatii.. la depunere scrie altceva… Stai si repara, ca ei nu stiu cum.. ca nu se poate.. nu le permite sistemul… Tot ei s-au dat de ceasul mortii… mai saracii de ei! Eu semnez una ei printeaza altceva.. sa le dau cu hartia in cap… electronizarea e buna pana la un punct incep sa ma gandesc ca cea mai buna solutie ramane aia clasica.. stampila, semnatura, facturica..poate sunt eu de moda veche, dar fizicul e mai palpabil decat virtualul. In fine…

Trece o saptamana in care m-am decis clar ca eu nu am ce sa mai colaborez cu ei si sa imi inchid contul si sa retrag capitalul in contul altei banci. Duduia cea fara de cusur imi spune cu zambetul pe buze ca nu se poate. Cum mama dracului sa nu se poata? Ma enervez si ii spun promt ca eu vreau sa inchid contul si sa retrag banii acum. Ca nu le permite sistemul.. si trebuie sa deschid un alt cont, cont care se taxeaza bineinteles si deschiderea, pana si administrarea lui pe o zi.hahaha.. imi vine sa ii omor… mai am putin si fac o criza de isterie, dar ma contin al naibii de bine. 1-0 pentru adultul Irina. Cer superiorul.. vine superior, aceeasi polologhie. Le spun sincer ridicand tonul ca ceea ce fac ei este abuziv si nu ma intereseaza.. eu vreau sa rezolv acum… Vreau sa vb la juridic.. vreau pe Sf. Gheorghe sa vina sa le infiga o sulita in capetele de balauri. ma tin aiurea 1 ora cu aberatii si promisiuni de asteptare a unui raspuns care ar fi trebuit de la bun inceput sa fie pozitiv si foarte simplu, eu necedand la nici una din metodele lor. Le zic ca nu mai am timp, mai am de facut drumuri si nu deja mi se pare stupid, ca nu  nu are sens sa continua sa imi verse aceleasi minciuni. Sa las atunci semnat un ordin de plata de transfer catre cealalta banca in cazul in care primesc un raspuns pozitiv de la juridic sa faca demersurile… Ma apuca rasul.. pe bune? Nu le las semnat nimic. Plec si ma intorc azi pentru acel raspuns pe care il astept sau luni cand o sa iau de la capat, gandindu-ma ca mai e ceva de munca pana sa inving sistemul asta murdar .. ma astept sa imi ceara un comision si ca am deschis usa si sa imi spuna ca s-a blocat o firmitura in tastatura si li s-a blocat intreg sistemul… o sa ma sune ei… Sigur.. La sfarsit angajata minune mi se plange si scuza ca banca nu sta in comisionul ala micut, lor le pasa de client.. “Da, sigur.. in spate e altceva, doamna.. ” ii spun abtinandu-ma sa nu o plesnesc. “Va duceti prea departe..” imi spune ea… sigur… da.. ma duc prea departe, NU!

Bancpost… banca purgatoriu din care trebuie sa fugi mancand pamantul si sa nu mai calci vreodata acolo.

Am ramas cu un gust amar. Hai sictir si injuraturile aferente sunt de nedescris precum fantasmele in care ma transform in personajul principal din Natural Born Killers. Nici nu stiu.. e cu rasul plansu sau omorul si rasul sau toate trei in acelasi timp? Trivalenta nu ambivalenta. Ma gandesc din ce in ce mai des la vorba aia ca “ banu’ e ochiul dracului” si cat de hipiotesc ar suna… devin convinsa ca e mai mult de atat si Dumnezeu ne-a uitat pentru ca ne furam si  razboim pentru niste cifre. Na apocalipsa! Observ din ce in ce mai des asta in jurul meu… dar despre asta in alt capitol. Simt deja o compasiune profunda la adresa multor oameni.

Suna telefonul dupa 2 ore. Au reusit sa rezolve… pot sa vin sa retrag si sa inchid contul.. aleluia! Luni o iau de la capat si stiti vorba aia cu mai catolic ca Papa? Voi cere declaratii peste declaratii si dovezi stampilate si semnate de la acesti *carora nu le gasesc un cuvant acceptabil de a-l scrie aici*.

Ce ne facem noi aia putini care vrem sa facem ceva? Sa nu renuntam zic… se poate si altfel..

Pictura de Pawel Kuczynski

Stropi de apa

Processed with VSCO with c1 preset

Ploua.

Cainele vecinilor latra alergand prin ploaie. Eu ascult muzica si o opresc cand incepe sa tune. Cand ploua nu mai e nevoie de muzica. Pentru ce sa mai ai nevoie sa asculti altceva cand o adevarata simfonie se aude si invaluie cu totul de dincolo de peretii care cateodata strang? E intuneric in casa ca seara. Lumina de la lampa aprinsa creaza umbre in degrade pe peretele din fata patului. Cafeaua a iesit mai tare ca de obicei si tanjesc dupa o tigara dar ma abtin. Ploua din ce in ce mai tare si motanul urmareste cu interes ploaia din spatele plasei de tantari din tocul usii. Langa el, jucaria in forma de soricel pare ca sta sa iasa pe usa. Este cred prima zi de toamna si usor, usor isi face loc o nostalgie legata de dansa, de ultimele zile petrecute in vacanta de vara la tara, cu miros de struguri udati de ploaie si primele zile de scoala cu dresuri albe si pantofi rosii, dresuri care la plecare erau albe si la intoarcere cu pete care se intindeau pe toata lungimea picioarelor de parca as fi sarit in fiecare balta care imi iesea in cale, cu atentie sa nu ratez nici una. Semne de buna purtare in neantentia care avea de-a lungul anilor sa ma amuze si intristeze in egala masura.

Nu am stiut niciodata ce anume ma fascineaza si bucura la ploaie, sunetul de curgere si dorinta de a nu se mai opri? Sau poate atata apa care parca tine loc tuturor lacrimilor varsate si nevarsate? Sau senzatia buzelor in ploaie in saruturi de impacari si reindragostiri cand totul parea pierdut, cand tot ce este afara in bataia ploii este ud si spalat ca-ntr-o iertare divina venita natural din un cer la care cateodata parca nu-ti vine a-ti ridica privirea. Ploaia opreste si recreaza ceva ce nu pot explica, nici un sens cautat in disperare, nici o ghicitoare al carui raspuns sa macine pe repeat precum o caseta veche cu banda prinsa si stricata in aparat.

Ploile care dureaza zile in sir, marunte sau furtuni cu zgomot si mult tumult ma fac sa devin pentru un moment un adevarat magician al timpului oprindu-l si ascultand ca un copil cuminte, cu atentie povestile pe care apa le creeaza in mine fara sa intervin in ele curioasa. Ce copil nazgamb si ce greu sa-l tin, noroc cu ploaia!

Ploua si as sta in ploaie, culcata pe pamantul umed si urmarind stropii.

 

 

L-am simtit pe Dumnezeu in cateva cuvinte cu un om necunoscut.

Processed with VSCO with f2 preset

Vineri l-am simtit pe Dumnezeu in cateva cuvinte cu un om necunoscut.

Dupa amiaza m-a gasit la plimbare in descoperirea cartierului cu aparatul in mana. Fiecare casa, gard, lumini si umbre se cer a fi descoperite si simtite. Nu stiu incotro sa ma indrept, proaspat mutata,  nu ma uit pe harta, nu ma uit la strazi.. merg si las acel ceva din mine sa ma duca mai departe. Ajung la o poarta rosie larg deschisa a unei firme. Nu pasesc decat 2 m in curtea din care ieseau angajatii dupa sfarsitul programului de munca. Altii, cu ecusonul atarnat la gat stateau la tigara in fata usii de la cladire in departare scrumand tacticos in scrumiera de metal  si purtand discutii pe care nu le auzeam si nici ca mi-as fi dorit. Pe mine ma interesa usa cea rosie de metal cu elemente care-mi sopteau povesti numai bune de capturat. Fermecata, trag cateva cadre si aud o voce care ma striga.

Vad ca se indreapta spre mine din curte un barbat pe la vreo 50-60 de ani,  miscand amenintator o sticla goala de apa plata la 2 litri pe ritmul vorbelor sale. Se apropie si uitandu-se ba la mine ba la sticla ma intreaba ce fac, ce fotografiez, aratandu-si cei 3-4 dinti din gura, care imi atrag atentia in acelasi mod precum restul gesturilor. Ii zambesc si ii spun ca fotografiam un detaliu al portii care mi-a atras atentia Misca sticla din ce in ce mai agitat si-si arata vadit dezinteresul pentru viziunea mea artistica in legatura cu o bucata de poarta. Il intrerup si-l asigur ca sunt perfect constienta ca nu am voie sa fotografiez inauntru fiind proprietate privata s-I arat ca bucata de poarta de care eram interesata poate fi fotografiata si cand este inchisa de pe trotuar. Ii arat cadrele. Incepe sa ii tremure vocea si sticla se misca altfel in mainile batatorite de munca. Se scuza spunandu-mi ca vazandu-ma cu camera in mana se temea ca nu cumva sa fac ceva care ar putea defaima sau batjocori firma. Ii reasigur ca nu am nici o intentie de genul si  inteleg ca acesta este jobul lui. Imi spune mai apoi ca firma a caror angajati tocmai iesisera, pe care nu o dezvalui din motive lesne de inteles, e ok, dar ca respectivii  au nenorocul de a fi inchiriat spatiul de la o alta firma care nu sunt tocmai in regula, si tonul vocii ii fuge ba de la agitat la stins. Isi da seama ca poate a vorbit prea mult si o spune apoi aratandu-mi bucata de poarta unde este trecut programul de functionare si pe bucati imi spune de nemernici care ar arunca cu chestii pe acolo sa ii faca rau si ca el se simte prins la mijloc, ca asta e jobul lui. Povestim putin si-mi face cunostiinta si cu cainele din lant, un husky bland si iubaret, de care ii este tare drag, dresat sa dea si labuta si face o demonstratie pe loc. Inchei conversatia cu omul care cand m-a vazut a venit suparat batand cu sticla in palma gata de o cearta, cu urari de bine la final. Am pasit timid inspre poarta aceea, am intrat in curte curioasa si am iesit de acolo alta decat eram la inceput. Camera are alta greutate si imi aduc aminte de muncitorii care ne reparau instalatia electrica, oameni in aceeasi situatie ca portarul cu care tocmai ma intalnisem, manipulati de seful ‘al mare care ii pune la treaba pe bani putini si nu au nimic de zis, in capul carora li se sparg toate oalele, oameni carora intr-un moment de slabiciune si furie la adresa aluia “mai mare” mai sus mentionat nu le-am acordat respectul si empatia pe care o meritau.

L-am simtit pe Dumnezeu in cateva cuvinte cu un om necunoscut, care este portar si care mi-a devenit cunoscut, pe numele sau, Eugen si prin scuzele adresate celor carora nu le-am acordat respectul cuvenit si amintirea zambetelor si respectului primit inapoi de la dansii ulterior. Scara catre cer e cateodata de metal si in spirala si pasind pe ea te ia cu ameteala dupa ce cazi dintre schelele acesteia lovindu-te cu capul de trepte in cadere, pentru a putea sa pui piciorul pe prima treapta cu capul plecat.

Cand ma mut o fac cu rasu-plansu

 

Processed with VSCO with f2 preset

Ma mut. Cu cateva ore inainte sa vina niste prieteni cu masina sa ma ajute, cumpar o cutie transportor pentru motanul Eros si o folosesc pe post de container pt o punga cu borcane si alte lucruri achizitionate din piata cu marea ocazie a mutarii. La trecerea de pietoni un tip imi zambeste si se uita la cutia cu borcane curios sa vada animalul. Chiar ma intrebam cand se va uita cineva la mandria mea de borcane fara blana, grai sau inima.

Fac o tura sa mai duc din pungi, gandindu-ma ca nu am in ce sa pun restul de lucruri si decat sa cumpar alte pungi mai bine sa duc cateva cu taxiul, golesc si ma intorc cu ele pentru a le reumple. Intru in curte si ma chinui ca o incapatanata cu plasa grea. La elementul asta nu m-am gandit bineinteles… Gandire logica in aceasta zi = 0. Oftez tinand de manere cu ambele maini si de la vecini se aude o romanta de pe timpuri despre fericire pe miros de struguri tamaiosi. Prin labirintul prin care trebuie sa trec pentru a ajunge la casuta din fundul aceastuia, simt pietrele prin balerinii prea subtiri, miros de mancare gatita la ceaun si ma simt mai dubios decat pasarea micuta moarta de pe partea dreapta a potecii. Usa de la poarta are un zavor nesimtit de acum 40 de ani inca functional si incuietoare de la usa de apartament de care cand invarti nu se aude nici un sunet.

Precum o tornada haotica reusesc in prima zi sa fac tumbe herculiene si sa fac curat si aranjez o parte din lucruri si sa cer sa se schimbe tot ce nu e in concordanta cu un minimum de comfort. Ma simt ca intr-un film din anii ’80 cu Tom Hanks al carui personaj se muta cu sotia intr-o casa a naibii de ieftina, la prima vedere un mic paradis de reconditionat. Numai ca eu ma mut cu Anca si Eros, iar casa asta nu sta chiar sa se darame ca cea din film.

Pana una alta analogia cu filmul nu-i prea departe de adevar. Prizele sunt noi si peretii sunt proaspeti zugraviti, numai ca din 7 prize, doar 3 merg. Electricianul minune care de fapt este instalator sau poate si gropar si tamplar sau nici unele ci doar l-a inzerstrat bunul Dumnezeu cu cunostiinte inascute din toate domeniile , discuta cu proprietarul care face drame plangacioase, vaintundu-se de mama focului pe un ton care nu imi trezeste nici cea mai mica simpatie sau mila, cum el era sigur ca prizele merg si ca nu ii vine sa creada ce a facut nea X-ulescu, amic de o viata cu dansul si cu nea Misoaca, mai sus mentionatul supra-om, care sta in genunchi aproape lipit cu fruntea de perete incercand sa rezolve problema creata de amicul si partenerul sau de munci facute de mantuiala, dand bineinteles vina pe prizele cele noi. Imi vina ba sa rad si sa fac misto, ba sa ii trag un sut pt a-l lipi cu fata de perete doar-doar s-o face un scurt-circuit intre firele din perete si transpiratia de pe fruntea domnului in cauza, insecticid gratuit pentru muste. Se aprinde beculetul cand baga doua fire in priza, dupa ce a trebaluit el sarguincios pe acolo pret de cateva minute, timp in care imi pierd rabdarea si ma gandesc serios la un scenariu foarte plauzibil in care as putea asista la procesul de rotisare la priza.

Mandru de fapta  sa imi cere telefonul cu incarcatorul sa facem o proba. In dreapta merge. Baga incarcatorul si in stanga si ramane blocat. “Acum sa vedem cum il scoatem fara sa stricam incarcatorul…” imi spune puiul nerotisat pe un ton umil. Reuseste sa imi explice din nou plin de el ca e vina incarcatorului cu argumente pe care nu le mai aud. Creierul meu refuza sa proceseze astfel de informatii absurde si ma detasez total de discutie. A rezolvat prima priza, pe a doua nu are cum, ca nu se pricepe, moment in care reusesc sa aflu de la domnia sa ca el e instalator. La ultima priza nici nu se mai uita, pleaca cu capul in pamant si promite sa il anunte pe sefu’.

Sefu’ aka proprietarul soseste in cateva minute si face o criza de isterie in bucatarie in timp ce ii explic ca nea smecheru’ lu’ peste recomanda un electrician si ca bateriile trebuie schimbate. Saracu’…  a avut incredere in oamenii nepotriviti. Imi vine sa il injur, dar ii zambesc si ma rog sa il calce dromaderul de la caruta 4×4 pe care o conduce, adica nevasta-sa. Aceasta imi povesteste la scurt timp dupa ca ea e buna prietena cu fosta lui nevasta, moment in care aceasta rade si face glume insipide pe drama de a fi calcat in picioare de doua cucoane cu care a savarsit gresala de a imparti patul si casa. Nu rad, nu zambesc, sunt la fel de rece precum Hitler in mormant si asta ii dezamagaeste teribil pe ambii parteneri de viata si afaceri necurate, dansa exclamand “domnisoara nu gusta glumele noastre, draga!”

Seara ma gaseste in fata noii masini de spalat prost instalata de catre instalator, adica fii-su proprietarului, alta minune fatata atotstiutoare, alertata de catre Anca ca masina a facut clabuci si nu se mai misca. Joy to the world, the drama Christ is born! Ne asezam pe vine uitandu-ne la masina si ma apuc sa lecturez instructiunile de la folosire, pe care nu am categorisit a o face mai devreme, ca si pe mine aparent m-a scos maica-mea din clocitoare tot o inteleapta careia ii place sa bajbaie inuitiv pe butoane. Apas un buton… asteptam.. nimic..mai apasa si ea o data… nimic… o oprim si repornim. Face boom!. Il invoc pe Mantuitor de sperietura trasa de sunet si aflu ca a sarit o siguranta. Ne intoarcem la masina si repetam figura. Sare iar siguranta. Ne uitam precum viteii la poarta noua la masina in timp ce in spatele nostru motanul se rusineaza sa isi faca nevoia in litiera si decide sa se duca in baie, in cadita din groapa (despre aceasta cada speciala, cu alta ocazie) pentru a se razgandi ulterior si a ne improspata mirosul cu un odorizant natural in timp ce Anca, profesoara de chineza concluzioneaza ca a invatat chineza, dar nu se descurca cu o masina de spalat.

Seara imi cade telefonul in cap culcata in pat incercand sa testez un nou program de editare video de obosita ce sunt. Sting lumina si adorm cu motanul pe piept in acorduri de greieri si tors suav, bucurandu-ma ca nu se mai aude combinatia de manele si Bee Gees – Staying alive, mixul din vecini cu care m-am delectat cu putin timp inainte tragand de o bere in gradina.